• Cont nou
  • Autentificare
  • Produse favorite (0)
  • Retur produse
  • 0 produse
Nu aveţi nici un produs în coșul de cumpărături.
0

Ce nu poate lipsi din bucătăria unui iubitor de cafea

Ce nu poate lipsi din bucătăria unui iubitor de cafea

O zi fără cafea este ca… Glumim, habar n-avem cum este o zi fără cafea! Probabil că am sta gură-cască lângă alții care beau cafea. Și am căsca mult, căci, dacă nu știai, căscatul este un fel de țipăt silențios al corpului după licoarea aia fierbinte, cremoasă și dulce-amăruie căreia îi datorăm atâtea dimineți.

Plăcerea de a bea cafea merge mână-n mână cu îndemânarea de a o prepara. Sigur, nu suntem toți barista internaționali și nu toți le avem cu capodoperele în spuma de cappuccino. Dar există câteva produse pe care le putem ține la îndemână pentru a transforma rutina de dimineață într-o plăcere intensă și aromată, aceeași și totuși altfel în fiecare zi. Și pentru cei cărora le place cafeaua neagră, simplă, neîndulcită, dar și pentru cei care știu cu se mănâncă un Grande Non-Fat Caramel Frappuccino cu extra frișcă și sos de ciocolată.

Iată, deci, 9 produse care nu pot lipsi din bucătăria unui pasionat de cafea:

Râșniță de cafea electrică

Știți senzațiile alea pe care le descriu reclamele la cafeaua gata măcinată? Sunt, de fapt, senzațiile pe care ți le oferă cafeaua PROASPĂT măcinată. Alege o râșniță electrică, cum e cea de la KitchenAid, pentru viteză și performanță maxime. Ai la dispoziție 15 grade de măcinare, în funcție de modul de preparare al cafelei: măcinare grosieră pentru Cold Brew (cafea preparată cu apă rece), măcinare medie (de mărimea sării de mare) pentru cafeaua preparată cu French Press, măcinare fină pentru espresso etc.

…sau o râșniță manuală

Pentru dimineți cu iz retro. O piesă centrală în bucătăria pasionaților de cafea, râșnița manuală păstrează, la fel ca cea electrică, toate uleiurile aromate ale cafelei. Riscul e să te îmbeți de dimineață cu parfumul intens și să nu-ți mai vină să pleci la muncă, dar vom presupune că un adevărat iubitor al cafelei știe deja cum să reziste acestor tentații olfactive.

French Press

Un filtru numit dorință. Sau presă franțuzească, același lucru. Nelipsită din bucătăriile franțuzești de prin 1930, știe să facă un singur lucru, dar îl face foarte bine: separă granulele aromate ale cafelei de partea lichidă printr-o presă cu sită. La noi e cunoscută mai mult ca filtru pentru ceaiuri, asta și pentru că nu e deloc potrivită pentru cafeaua măcinată fin care poate trece prin sita presei. E ustensila perfectă și dacă vrei să încerci Cold Brew – infuzia la rece a cafelei, adică fix ce-ți trebuie în zilele fierbinți.

Espressor

Puțin spirit italienesc nu strică niciodată, mai ales în bucătărie! Un espresso autentic, dis-de-dimineață și dis-de-delicios, e unul dintre lucrurile alea mărunte despre care se tot zice că aduc fericirea. Poți folosi espressor-ul pe orice fel de plită, chiar și cea cu inducție, și îți va oferi rapid un shot intens de energie în cea mai savuroasă formă a ei.

Sifon de frișcă

Răsfățul poartă uneori numele de cappuccino vienez pentru cei care iubesc gustul cafelei și textura mătăsoasă spumei de lapte decorată cu frișcă proaspătă. De această ultimă parte se ocupă sifonul pentru frișcă. Tot ce trebuie să faci tu e să pui în el frișcă lichidă și să apeși pe clapetă. Decorezi instant o ceașcă de cappuccino, café latte sau irish coffee cu o frișcă proaspătă, naturală și pufoasă. Apoi îți vei dori să o folosești la o prăjitură, apoi un tort și tot așa.

Mixer de spumă

Laptele devine spumă, cafeaua devine cappuccino și ziua devine mai bună! Ăsta-i efectul unui mini-mixer pentru spumarea băuturii tale preferate, de la cafea la ciocolată caldă și milkshake-uri. E foarte mititel, deci îl poți lua cu tine la birou atunci când n-ai timp să savurezi un cappuccino acasă.

Cană de filtrare a apei

Unii oameni beau cafeaua cu lapte, zahăr, frișcă, scorțișoară sau cardamom. Alții o beau cu plumb, clor, cupru, calcar și alte impurități. Toate schimbă gustul și aspectul cafelei, dar cu siguranță pe cele din a doua categorie nu le dorești în cafeaua ta de zi cu zi (sau în preparate, că tot veni vorba). Sunt “ingredientele” apei de la robinet, pe care le-ai putea înlătura foarte ușor cu o cană BRITA de filtrare a apei. Asta numai dacă vrei să te bucuri zilnic de o cafea cu gust bun, autentic. Noi da!

Produse recomandate:

Alte articole care te-ar putea interesa: