Dacă tot se discuta despre rezoluții, despre cum poți economisi bani dacă alegi produse de calitate sau dacă înlocuiești anumite produse din comerț cu cele făcute în casă, am zis să dedicăm un articol întreg acestul subiect.
Îți reamintim, cu această ocazie provocarea lunii ianuarie:
Pe același principiu, îți poți crea un sistem propriu de recompensare, în funcție de unde se duc cei mai mulți bani. De exemplu, dacă îți cumperi des dulciuri, renunță la câte un produs din fiecare coș de cumpărături și pune deoparte banii pe care i-ai fi cheltuit. Fă-ți un cadou frumos cu suma strânsă. 😊
Costurile unui produs ieftin
Primul instinct este să credem că dacă un produs este mai ieftin, ne costă mai puțin. Pare logic, însă dacă dai 50-60 lei pe o cratiță de proastă calitate, care rezistă un an, asta înseamnă peste 500 de lei în 10 ani. Pe de altă parte, un vas de calitate va rezista și mai mult de 10 ani.
Un plus de valoare îl aduce și confortul unui produs de calitate. Vasele din ceramică sau fontă, de exemplu, sunt mult mai ușor de curățat, mâncarea nu se lipește și sunt o alegere mai sănătoasă.
După cum probabil știi deja, unele materiale, precum aluminiul (fără stratul superior de ceramică sau antiadeziv) sau cuprul, interacționează cu mâncarea și pot duce chiar la intoxicație, mai ales dacă sunt zgâriate sau deteriorate. Costurile legate de sănătate sunt, de multe ori, direct legate de alimentație și obiceiuri.
În ce materiale merită să investești:
- fontă
- sticlă termoizolantă (yena)
- ceramică
- lut
- inox
Acestea sunt cele mai sigure și pot rezista o viață întrreagă dacă sunt îngrijite bine. Multe vase din lut sau fontă ajung să fie folosite chiar de mai multe generații.
Pe același principiu, merită să investești în tacâmuri de calitate, accesorii precum cuțite sau răzătoare și electrocasnice.
Un robot de bucătărie valorează cât 4-5 electrocasnice diferite, deci este iarăși o investiție foarte bună. Cu un singur produs de calitate, acoperi costul unui mixer, storcător de fructe, feliator, blender, mașină de tocat carne sau de făcut paste. Dacă le-ai cumpăra separat, pe lângă spațiul mare de depozitare, vei consuma și destul de multă energie cu prepararea, curățarea, iar la un moment dat cu repararea sau înlocuirea lor.
Profită de beneficiile plăților în rate fără dobândă
Produsele de calitate presupun, bineînțeles, un cost mai mare. Un robot de bucătărie bun sau un set de vase din fontă, implică o sumă destul de ridicată, destul de greu de acoperit din salariul mediu. Din fericire, noile soluții ale băncilor, prin care poți plăti produsul în rate egale, fără dobândă, sunt ușor de accesat și foarte utile.
Te poți bucura de produsul dorit imediat, iar plata o faci în 6-12 luni, fără să simți că este o cheltuială, ci o investiție valoroasă.
Cea mai importantă lecție de educație financiară este să nu te îndatorezi, iar dacă ai datorii, să prioritizezi către închiderea lor. Tocmai de aceea, încurajăm această variantă, prin care nu cheltui bani pe care nu îi ai, ci doar eșalonezi suma totală.
Gătește acasă
În cele mai multe gospodării, cei mai mulți bani se duc pe alimente. Dacă nu ai făcut asta încă, notează-ți timp de o lună toate cheltuielile și trage linie la mâncare: cât ai cheltuit și pe ce produse se duc cei mai mulți bani?
Mulți bani se duc, adesea, pe mâncare comandată sau semi preparate. Acest cost poate fi redus ușor dacă gătești acasă totul, inclusiv pâinea, mezelurile sau paste precum pateul, guacamole sau humus.
În plus, atunci când cumperi cantități mai mari, prețul este mult mai bun și poți apela la producători locali pentru carne, ouă sau fructe și legume de calitate. Apoi, le poți congela, să le ai mereu la îndemână.
Atunci când mănânci în oraș, ia cu tine și o caserolă reutilizabilă pentru resturi. Cei mai mulți oameni nu consumă tot ce comandă, așa că te alegi măcar cu o jumătate de prânz și pentru a doua zi.
Citește și acest articol despre cum să reduci risipa alimentară, care ne costă destul de mult, cel puțin 650 de lei anual, după calculele noastre.
Filtrează apa, videază și deshidratează alimentele acasă
Noile invenții ne ajută să cumpărăm mai puțin, să economisim bani pe termen lung și să controlăm mai bine ingredientele și calitatea mâncării.
Câteva exemple:
- Filtrează apa de la robinet cu Brita: fie că alegi cana filtrată sau sitemul OnTap, montat direct la chiuvetă, economisești bani pe termen lung, dacă înlocuiești apa cumpărată cu cea de la chiuvetă, foarte sigură și sănătoasă, de altfel. Poți plusa cu SodaStream pentru a înlocui și apa carbogazoasă și sucurile din comerț.
- Prelungește durata de viață a alimentelor, chiar și a vinului cu Fresh & Save, care elimină aerul din recipientele de depozitare sau sticlele de vin începute și le ajută să reziste de 5 ori mai mult timp în frigider.
- Cumpără fructele și legumele în sezonul lor și deshidratează-le pentru a le consuma și în restul anului. Prin deshidratare se elimină apa existentă în fructe și legume. Astfel, își păstrează toate calitățile, până la un an. Alt beneficiu este și că ocupă mult mai puțin spațiu.
Te poți folosi de toate informațiile existente pentru a cumpăra produse locale, de calitate, la cele mai bune prețuri, iar apoi să le conservi, congelezi, videzi sau deshidratezi, astfel încât să reziste și un an întreg.
Folosește liste de cumpărături
Cumpărăturile din impuls sunt cele mai păguboase, așa că fă-ți mereu liste de cumpărături. Păstrează o listă în bucătărie, pe care să notezi alimentele de care ai nevoie, iar când mergi la magazin sau la piață, cumpără strict ce este pe listă. Ajută foarte mult să îți și planifici ce vrei să gătești și să ai mereu câteva preparate care pot fi gătite cu aproape orice ai în frigider.
În ceea ce privește vasele sau ustensilele de bucătărie, notează-ți ce vrei să cumperi și așteaptă să treacă 30 de zile. Apoi întreabă-te dacă ai nevoie în mod real de acel produs.
De câte ori ai fi avut nevoie să-l folosești în ultima lună? Poți scuti în felul acesta multe cheltuieli inutile, care mai și aglomerează bucătăria, pe deasupra.
Acest obicei nu te va ajuta doar să economisești bani, ci va susține și un stil de viață mai sănătos, în care alegi alimentele conștient și nu cedezi în fața tentațiilor de pe rafturi. 😊
De asemenea, nu subestima valoarea cupoanelor de reducere sau punctelor de fidelitate. Cele mai multe magazine au carduri de membru și reduceri pentru clienții fideli. Chiar și băncile au beneficii pentru plățile cu cardul. Poate părea un lucru mărunt, dar fiecare leu contează, iar în timp vei deprinde câteva obiceiuri de cumpărare foarte responsabile și utile.
Economisește electricitatea
Cumpără electrocasnice economice, A++ şi A+++. În fiecare an, sunt campanii ”rabla pentru electrocasnice”, în care poți primi un voucher în schimbul produselor vechi. Profită de aceste oportunități.
Chiar dacă nu vei vedea diferențe majore la factură, scoate din priză tot ce nu folosești. Pe lângă faptul că totuși consumă energie electrică, este posibil să se strice dacă are loc o pană de curent sau fluctuează energia.
În cazul în care folosești o mașină de spălat vase, renunță la programul de uscat și lasă ușa deschisă, după ce s-a terminat ciclul de spălare, să se usuce natural. De asemenea, poți folosi și o temperatură mai joasă, 30⁰C ar trebui să fie suficiente pentru aproape orice fel de vas.
Prelungește durata de viață a produselor
La fel cum hainele îngrijite rezistă mai mult timp, așa și produsele din bucătărie au viață mai lungă dacă sunt îngrijite cum trebuie.
Spală mereu produsele imediat după folosire și igienizează-le constant. Astfel, eviți deteriorarea sau ruginirea lor.
În cazul cuțitelor, este foarte important să fie depozitate corect și șterse după spălare, pentru a evita ruginirea.
Regulile de aur ale păstrării cuțitelor sunt:
- nu le speli în mașina de spălat vase;
- nu le lași în chiuvetă;
- nu folosești tocătoare din alte materiale în afară de lemn și plastic;
- nu împingi ingredientele de pe tocător cu tăișul cuțitului;
- le duci la ascuțit periodic (foarte simplu în orice magazin Kitchen Shop);
- le ștergi/usuci înainte de a le depozita;
- le depozitezi într-un suport special, nu la grămadă cu restul tacâmurilor.
Produsele din lemn urmează reguli similare, pentru a evita umflarea și crăparea materialului. Pentru igienizare le poți fierbe periodic timp de 5 minute sau lăsa în cuptorul preîncălzit la 150⁰C timp de 40-50 de minute.
De asemenea, citește cu atenție instrucțiunile de folosire și manualele produselor. De exemplu, produsele de Buyer, care sunt printre cele mai apreciate în lumea gastronomiei și extrem de calitative, vor rugini dacă sunt lăsate în chiuvetă, spălate la mașina de spălat sau depozitate în dulap. Ele trebuiesc spălate imediat după folosire cu apă fierbinte, șterse cu un prosop și unse cu ulei până la următoarea folosire.
Folosește produse reutilizabile
Este un gest care valorează mult atât pentru mediu, cât și pentru buzunar. Folosește sacoșe și săculeți din material textil atunci când mergi la cumpărături. Vei economisi zeci de lei lunar, pe care îi dai pe pungi și sacoșe de plastic. În plus, poți desființa celebrul sertar cu pungi. 😊
De asemenea, renunță la prosoape de hârtie și folosește-le pe cele din bumbac, pe care le poți spăla cu ușurință la 90-100⁰C și refolosi ani de zile. Le poți da o nouă șansă și hainelor sau lenjeriilor vechi, dacă le folosești la curățenie sau în bucătărie.
Există soluții alternative și pentru foliile de plastic sau foile de copt. Ai de ales din tot felul de produse reutilizabile din silicon, de la capace, până la forme, hârtii de copt sau chiar blaturi pentru cuptor. Vei economisi mulți bani renunțând la orice înseamnă hârtie sau plastic în bucătărie.
Ai nevoie doar de puțină disciplină și exercițiu, însă îți garantăm că vei salva cel puțin 100 de lei lunar dacă faci măcar câteva schimbări din cele menționate în acest articol:
- Investește în produse de calitate, economice, care consumă puțin și rezistă mulți ani, chiar o viața. Folosește-te de plata cu cardul, în rate fără dobândă, pentru a-ți permite mai ușor unele dintre ele.
- Folosește produse reutilizabile și renunță la consumabile (prosoape, sacoșe, folii de unică folosință, tacâmuri sau caserole din plastic etc. 😉
- Consumă responsabil: folosește liste, planifică și cumpără doar ce este absolut necesar;
- Cumpără mai multe produse la prețuri accesibile și păstrează-le cât mai mult timp prin vidare, deshidratare sau congelare.
- Ține evidența cheltuielilor și gătește acasă mai mult, inclusiv produse precum pâinea, sosuri sau paste.
Pentru tine ce trucuri funcționează?
Alte produse recomandate:
Vas pentru paine artizanala, ceramica, 34x22x15cm, Burgundy - Emile Henry
Cod: 550134
Alte articole care te-ar putea interesa: