Importanța așezării corecte a tacâmurilor pe masă
Pasiunea pentru gătit începe în bucătărie, dar nu se termină acolo, ci se continuă cu bucuria de a servi masa în stilul tău. Așezarea corectă a tacâmurilor la masă, alegerea veselei și a accesoriilor sunt aproape la fel de importante ca mâncarea pe care o servești.
Regulile de etichetă în privința așezării tacâmurilor nu sunt doar pentru mesele festive sau formale. O servire corectă și elegantă a mesei îi va face pe oaspeții tăi să se simtă apreciați și respectați, fie că pregătești o masă de ocazie în sezonul sărbătorilor, fie că găzduiești o cină între prieteni.
Deși subiectul poate părea copleșitor, lucrurile nu sunt chiar atât de complicate (că doar nu organizăm festinuri la curtea regală). Există câteva reguli de bază, ușor de reținut, pe care le poți exersa chiar și la mesele în familie de zi cu zi. Citește mai departe pentru a afla în ce ordine se pun tacâmurile la masă, pe ce parte a farfuriei se pune furculița, lingura sau cuțitul, sau cum așezi tacâmurile în farfurie atunci când termini de mâncat.
Reguli de bază pentru așezarea tacâmurilor la masă
Dacă îți face plăcere să organizezi mese pentru familie și prieteni, asigură-te în primul rând că ai un set de tacâmuri suficient de mare. Astfel nu ești nevoit să pui pe masă furculițe și cuțite cu design diferit. Îți recomandăm să cumperi piese din inox de calitate, pentru a preveni petele sau coroziunea în timp. Descoperă articolul nostru despre Zwilling – cel mai mare cunoscut producător german de cuțite, vase și tacâmuri din inox excepțional.
Dacă ai deja tacâmurile pregătite, iată, pe scurt, regulile de așezare pe care orice gazdă ar trebui să să le cunoască:
- 1. Așează tacâmurile în ordinea utilizării lor, dinspre exterior înspre farfurie.
- 2. Furculițele se așează în partea stângă a farfuriei.
- 3. Cuțitele și lingurile se pun în partea dreaptă a farfuriei.
- 4. Furculița sau lingurița de desert stă în partea de sus.
- 5. Poziționează cuțitele cu lama înspre farfurie. Excepție face cuțitul de unt care trebuie așezat pe farfuria de pâine.
- 6. Așează pe masă doar tacâmurile care vor fi folosite pentru mâncarea preparată. Nu pune pe masă furculițe pentru desert dacă nu servești desert (dar de ce nu ar servi cineva desert? 😊).
Aranjarea tacâmurilor în ordinea corectă
Poate cel mai important lucru în conduita de poziționare a tacâmurilor este ordinea acestora. Așa cum spuneam mai sus, tacâmurile se așează în ordinea în care vor fi folosite, începând de la exterior spre interior. Mai simplu spus: pentru primul fel de mâncare se folosește cel mai îndepărtat tacâm de farfurie.
Dacă servești doar aperitive și fel principal, vei așeza tacâmurile pentru aperitive în partea exterioară, iar cele pentru fel principal vor fi puse lângă farfurie. În cazul în care meniul include o supă, lingura se poziționează în dreapta cuțitului pentru fel principal, pentru că supa se mănâncă în general înaintea acestuia.
În ce parte se pun tacâmurile?
La o simplă căutare pe internet, vei găsi o mulțime de poze în care tacâmurile fac pur și simplu înconjurul farfuriei de servire. Pentru fiecare regulă există o excepție, spun cei mai creativi. Dacă îți dorești însă să respecți eticheta și să eviți gafele, respectă codul bunelor maniere:
- furculițele se pun partea stângă a farfuriei, cu vârful în sus.
- cuțitele se așează în partea dreaptă, cu lama orientată spre farfurie.
Dacă știi că ai invitați care mănâncă cu mâna stângă, poți inversa poziționarea tacâmurilor. Este un gest de maximă atenție și apreciere față de oaspeți, care nu va trece neobservat.
Orientarea tacâmurilor pentru desert
Poți servi desertul cu oricare dintre aceste tacâmuri: lingurițe de ceai, linguri pentru desert sau furculițe pentru desert. Lingurile pentru desert sunt de obicei mai mari decât lingurițele, dar mai mici decât lingurile pentru supă.
Alege tacâmurile în funcție de desertul pe care îl servești: lingurițele sunt potrivite pentru creme și torturi moi (creme brulee, pannacotta, tiramisu, mousse de ciocolată), în timp ce furculițele sunt adecvate pentru tarte dulci, cheesecake și alte deserturi cu consistență densă sau crocantă.
Indiferent de varianta aleasă, așează tacâmurile pentru desert deasupra farfuriei, cu mânerul în partea dreaptă. Atenție! Dacă servești mai multe deserturi și/sau fructe care necesită atât linguriță, cât și furculiță, regulile se schimbă: furculița de desert stă cel mai aproape de farfurie, cu mânerul orientat spre partea stângă. Deasupra ei se așează lingurița, cu mânerul orientat dreapta.
Tacâmurile pentru desert au în general un design simplu și atemporal, dar dacă îți dorești să impresionezi până în cel mai mic detaliu, îți recomandăm aceste simpatice lingurițe de desert cu formă de inimă.
Cum așezi tacâmurile la masă după ce ai mâncat?
Tacâmurile joacă un rol important pe tot parcursul mesei, începând cu aranjarea lor în jurul farfuriei, până la modul în care oaspeții le folosesc. Există, desigur, reguli de conduită și în ceea ce privește manevrarea și așezarea tacâmurilor în timpul mesei.
Una dintre cele mai comune greșeli de etichetă este plasarea furculiței sau a cuțitului jumătate pe farfurie, jumătate pe masă. Odată ce ai început să mănânci, tacâmurile nu trebuie să mai atingă masa.
Cum pui, așadar, tacâmurile pe farfurie în timpul mesei? Atunci când iei o pauză de la mâncat, plasează cuțitul și furculița cu mânerele în dreptul orelor 4 și 8 (imaginându-ți că farfuria este un ceas). Vârful furculiței trebuie să fie plasat sub lama de cuțit.
Atunci când termini de mâncat, ambele ustensile trebuie așezate paralel, cu mânerele în dreptul orei 4. Nu ezita să aplici aceste reguli și în restaurante, acesta fiind un mod elegant de a semnala chelnerului dacă ai terminat masa sau dorești să mai servești.
Seturile de tacâmuri speciale
Oferă o notă excepțională mesei tale cu ajutorul tacâmurilor speciale pentru preparate specifice. De exemplu, dacă plănuiești să servești steak de vită sau orice altă friptură, folosește un set de cuțite de friptură, cu lamă zimțată.
Pentru servirea corectă a fructelor de mare, alege un set de furculițe speciale. Este însă de dorit să te asiguri că oaspeții tăi sunt deja familiari cu folosirea acestor accesorii speciale, pentru a evita să-i pui într-o poziție neplăcută în timpul mesei. Ordinea de poziționare a tacâmurilor rămâne valabilă și aici: cu cât le folosești mai devreme, cu atât vor sta mai spre exterior.
Sperăm că acest ghid concis ți-a oferit o vedere de ansamblu asupra așezării tacâmurilor, conform bunelor maniere. Bineînțeles că în completarea tacâmurilor vin celelalte elemente esențiale de pe masă: șervețele, față de masă, veselă, pahare, decorațiuni, oliviere, solnițe și pipernițe. Aspectul acestora și așezarea lor pe masă trebuie să respecte câteva principii simple. Descoperă cum să creezi un cadru de dining elegant și armonios din articolul nostru despre arta aranjării mesei festive.
Alte produse recomandate:
Set 6 suporturi pentru tacamuri, plastic, 24 x 9 cm, "Rahmen", Antracit - Saleen
Cod: 01210286250
Set 6 pahare vin Burgundy, sticla cristalina, 790ml, "Taste" - Schott Zwiesel
Cod: 115673
Alte articole care te-ar putea interesa: