Prepararea pâinii este un proces tradițional, întâlnit și practicat peste tot în lume. Desigur, acum nu mai reprezintă o simplă tradiție, ci și un mod prin care aceasta a evoluat în diferite game de produse, preferate de către consumatori. Pâinea a ajuns în definitiv o delicatesă, esențială aproape la orice masă, iar aceasta ascunde o mulțime de secrete și trucuri pentru a fi gustoasă.
Mai ales în ultimul an, odată cu pandemia, dar și cu dorința de a găti mai mult acasă, sănătos și după propriul gust, a crescut și multitudinea de informații diverse și uneori contradictorii. Ți-am pregătit astăzi un articol cu ce este esențial să știi despre pâine și cum să te bucuri de gustul bun acasă.
Cum prepari pâinea acasă
Pâinea este un produs care nu necesită o cantitate mare de ingrediente, iar toate acestea, precum făină, drojdie, apă sau sare, sunt accesibile. Atunci când vrei să coci pâine și ești la începutul experienței, s-ar putea să ai parte de o călătorie interesantă până în momentul perfecționării. Chiar dacă pâinea moale și coaja crocantă pare ceva de domeniul SF, vei ajunge acolo.
Un alt avantaj al pâinii făcute în casă, față de alte preparate, este că nu necesită o foarte mare atenție. Mai mult stă la dospit sau în cuptor, decât trebuie să fii cu ochii pe ea sau să o pregătești efectiv.
Trebuie menționat faptul că te poți bucura de o pâine pe bază de drojdie din comerț sau o pâine cu drojdie naturală, precum maiaua, despre care am scris aici - fapt care îți va aduce gusturile și rezultatele pe drumul victoriei.
Fie că abia încerci să prepari pâine, fie că ai mai făcut asta în trecut, o să ajungi să te bucuri inevitabil de proces poate chiar săptămânal sau mai des.
Dacă abia începi...
Când nu ai experiență în pregătirea pâinii, ar fi bine să începi cu ceva care nu îți îngreunează rezultatul final sau așteptările. De exemplu, un început ar putea fi pâinea care nu necesită frământare chiar dacă asta înseamnă că vei obține o pâine de dimensiune mai mică.
Poți folosi drojdie din comerț, maia sau bicarbonat – alege ce ți se pare mai potrivit și sărbătorește prima pâine făcută în casă!
Dacă avansezi...
Odată ce ai reușit să treci de prima etapă, ai ajuns la următorul nivel în care îți pregătești toate ingredientele și ustensilele de care ai nevoie pentru a obține pâinea perfectă. Astfel, pentru o creștere corectă și o aromă semnificativă, va trebui să folosești un starter pentru aluat precum maia, însă este în regulă și dacă optezi pentru drojdia obișnuită. Acest tip de aluat poate fi folosit atât pentru pregătirea pâinii, cât și pentru pizza, turtițe sau alte preparate similare.
Motivul pentru care maiaua a devenit tot mai populară, chiar dacă necesită un timp lung de preparare, este că ai controlul total al ingredientelor. Maiaua este naturală, doar din apă și făină, iar pâinea la fel (plus sare), față de cele din comerț. În plus, pâinea cu maia se digeră mai bine și este foarte gustoasă.
Alte ingrediente ce pot fi adăugate în aluat, pe lângă apă, făină și sare, pot fi ouă, lapte, unt, chiar și ulei de măsline uneori – mai ales dacă ai de gând să pregătești focaccia sau ciabatta. Unii bucătari adaugă chiar și merișoare, pere și sana sau ceapă caramelizată.
Când dai peste rețete complicate pe internet, încearcă să nu te intimidezi, deoarece orice exercițiu vine cu un rezultat. Îți vei îmbunătăți tehnicile și propriile rețete în cel mai scurt timp, așa că nu ezita să încerci măcar o dată, să vezi ce iese.
Ce ustensile sunt necesare?
Deși, în teorie, coacerea pâinii pare simplă – amesteci făina, apa, drojdia și sarea, bagi în cuptor și gata – ustensilele potrivite pot face acest proces mult mai ușor de realizat și chiar cu succes. Coacerea pâinii reprezintă un ritual, indiferent că îți dorești să gătești produse de patiserie, pizza, dulciuri, pâine simplă, toate etapele sunt absolut necesare pentru această artă.
Iată ce ustensile trebuie să ai în bucătărie
Din nefericire, cântarul de bucătărie este un instrument vital aproape pentru orice rețetă, dar mai ales pentru obținerea unei pâini savuroase. Așadar, măsoară făina în funcție de ghidul pe care-l folosești în proces, apa, sarea, uleiul – toate cu foarte mare precizie.
Dacă ai senzația că orice castron funcționează atunci când combini ingredientele pentru amestec – Ei bine, ai dreptate! Totuși, atunci când vorbim despre „pâinea perfectă”, aluatul are nevoie de spațiu pentru a se extinde, iar bolurile gradate te pot ajuta să urmărești acest aspect până la final.
● Banetone
Nu putem vorbi de boluri pentru dospire, fără să menționăm banetoanele de răchită. Acestea sunt tipice brutăriei franceze și te ajută să perfecționezi forma, textura și crusta aluatului de pâine înainte ca aceasta să fie coaptă.
În plus, ajută la procesul de fermentație și la absorbția surplusului de umiditate, împiedicând apariția procesului de condensare. Poți alege atât modele de banetoane rotunde, cât și dreptunghiulare.
● Tăvi potrivite
Ca orice lucru care necesită coacere, acesta necesită și un loc potrivit unde să fie așezat pentru creștere. În funcție de ce îți dorești să pregătești, ai nevoie de tăvi sau vase diferite. De exemplu, dacă intenționezi să faci pâine pentru sandwich-uri, un vas de dimensiuni mici (precum o tigaie) este suficient. În schimb, dacă alegi să pregătești pizza sau o pâine mare, ai nevoie de tăvi din fontă sau aluminiu – tăvi pe care le încălzești corespunzător în interiorul cuptorului înainte ca aluatul să fie așezat în acestea.
Desigur, există și alte tăvi precum cele pentru baghete, chifle, cozonaci, checuri sau vase cu diferite forme în funcție de ce aspect îți dorești pentru preparatele tale – rotunde, dreptunghiulare, pătrate.
Vasele Emile Henry sunt iubite de mulți brutari și bucătari pasionați din întreaga lume, datorității calității ceramicii patentate, dar și a rezultatului final – adică pâine pufoasă la interior și crocantă la exterior.
Grație tehnicii inovative a ceramicii refractare, tăvile din această gamă de la Emile Henry te ajută să pregătețti acasă pâine proaspătă – rotundă și pufoasă sau dreptunghiulară, blaturi crocante de pizza, de diferite dimensiuni sau baghete frantuzești bine definite, gustoase ca la ele acasă.
Capacul de tip dom permite coacerea uniformă și oferă nivelul suficient de umiditate, care duce la o pâine cu o crustă aurie și interior pufos și aerat. În plus, vasele sunt ușor de curățat și rezistă mulți ani, dacă sunt folosite și depozitate corespunzător.
Pentru pâinea rotundă, o altă soluție excelentă o reprezintă vasele din fontă, cum ar fi cele de la Staub.
Dacă îți dorești să obții o pâine delicioasă, ar fi păcat să o strici cu un cuțit necorespunzător. Alege un cuțit cu zimți care îți poate oferi feliile perfecte pe care să le așezi într-un coș pe masă.
● Cutie pentru depozitare
După ce ai muncit la pâine, bănuim că vrei să se și păstreze bine, nu? Asta dacă nu se termină în prima oră. 😊
Depozitează pâinea într-o cutie specială, de lemn, bambus sau chiar de inox. Acestea asigură ventilația adecvată și păstrează pâinea proaspătă timp de mai multe zile. Iar unele modele, cum ar fi cea de la Brabantia, dispun și de capace care pot fi folosite pentru servire și pot fi mutate și depozitate cu ușurință. În plus, arată superb în orice bucătărie.
BONUS: Scapă de tot procesul cu o mașină pentru pâine
Dacă tot ți se pare complicat sau necesită prea multe ore în care să fii prin zonă (în special pentru partea de dospire), iată o variantă și mai simplă și rapidă. Folosește o mașină pentru pâine.
Cu ajutorul aceste invenții, obții pâine albă, integrală, pâine cu făină de porumb sau chiar pâine fara gluten fără aproape niciun efort.
Cu ajutorul cronometrului digital poți adăuga ingredientele cu până la 15 ore înainte de preparare. De exemplu, poți seta cronometrul astfel încât coacerea să înceapă la ora 6 dimineața și te bucuri de pâine proaspătă și caldă înainte de ora 9. Iar pentru o pâine cu o crustă perfectă, ai și un buton de ajustare a nivelului de rumenire.
În plus unele mașini, cum e cea de la Tristar, pot fi folosite și pentru alte preparate, precum iaurt, marmeladă, blat pentru tort sau chiar orez.
Iată câteva rețete de pâine, pe care să le încerci
Acum că am stabilit lucrurile necesare și sperăm că nu mai pare ceva foarte complicat, îți propunem și câteva rețete pe care să le încerci.
- Pâine cu verdețuri și unt
- Pâine cu roșie și ceapă
- Pâine fără frământare
- Baghete rustice fără frământare
- Chifle la tavă cu ouă și lapte
- Pâine țărănească cu tărâțe, coaptă la oală
În concluzie, pâinea este un produs esențial atunci când îți dorești să oferi un gust complet meselor. Aceasta capătă valoare abia atunci când ajungi să acorzi atenție tuturor aspectelor – vase necesare, ingrediente, cantitățile corecte, frământarea și chiar încălzirea corespunzătoare a cuptorului. De la început și până la sfârșit, preparatele din pâine rămân cele mai preferate de către musafiri și unde mai pui că se potrivesc cu aproape orice? Ține cont de toate sfaturile anterioare și pregătește rețeta ta de pâină.
Așadar, te invităm să accepți provocarea lunii octombrie și să prepari pâine acasă, așa cum îți dorești, să te bucuri de mirosul special și gustul bun. Ce zici, accepți?
Alte articole care te-ar putea interesa: